Constantin Brâncuși a plecat din Gorj și a schimbat sculptura lumii

Unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului al XX-lea s-a născut la 19 februarie 1876, într-un sat de sub munte, Hobița, într-o familie de țărani cu mulți copii. A păzit oile, a fugit de acasă de mai multe ori și a muncit, copil fiind, ca ucenic la o boiangerie, apoi ca băiat de prăvălie la Craiova.

Acolo, spune povestea, a făcut din lemnul unei lăzi o vioară atât de reușită încât un client l-a ajutat să intre la Școala de Arte și Meserii. A învățat să citească și să scrie abia atunci, aproape singur. A urmat Școala de Belle-Arte din București, unde a modelat un studiu anatomic atât de exact încât a fost folosit zeci de ani la facultățile de medicină.

Drumul la Paris și plecarea din atelierul lui Rodin

În 1904 a pornit spre Paris, capitala artei, cu foarte puțini bani. O bună parte din drum l-a făcut pe jos, prin Ungaria, Austria și Germania, oprindu-se să lucreze. Ajuns acolo, a spălat vase într-un restaurant și a cântat în corul bisericii românești ca să se întrețină.

Talentul i-a fost remarcat repede. În 1907 a fost primit în atelierul lui Auguste Rodin, cel mai mare sculptor al vremii, loc la care visa orice tânăr artist. A plecat după numai câteva săptămâni, cu o frază rămasă celebră: „La umbra marilor copaci nu crește nimic.”

Cioplirea directă și căutarea esenței

Până la el, sculptorii modelau în lut, iar meșterii le transpuneau lucrarea în piatră. Brâncuși a ales să cioplească el însuși, direct în marmură, în lemn, în calcar, și să șlefuiască bronzul cu mâna, luni de zile, până devenea oglindă. Din fiecare temă a scos, treptat, tot ce era de prisos. „Sărutul”, cioplit pentru prima dată în 1907, e un bloc de piatră în care 2 siluete abia se despart una de alta. „Muza adormită” e un cap oval, culcat, cu trăsăturile doar sugerate. „Domnișoara Pogany”, portretul unei tinere pictorițe, a stârnit scandal la New York, în 1913, unde ziarele au comparat-o cu un ou. El însuși respingea eticheta de artist abstract. Spunea că nu caută forma exterioară, ci ideea, esența lucrurilor, și că cei care îi numesc lucrările abstracte nu au înțeles nimic.

Pasărea și procesul cu vama americană

Timp de aproape 3 decenii a lucrat la tema zborului. Seria a început cu „Măiastra”, pasărea fermecată din basmele românești, și a ajuns la „Pasărea în văzduh”, o formă alungită și lucioasă, ca o flacără, fără cioc, fără aripi, fără pene.

În 1926, una dintre aceste păsări de bronz a ajuns în portul New York pentru o expoziție. Vameșii, care nu au recunoscut în ea nicio pasăre, au refuzat să o considere operă de artă, scutită de taxe, și au încadrat-o la obiecte de metal fabricate, ca ustensilele de bucătărie. Brâncuși a dat statul american în judecată. Procesul a durat 2 ani, cu artiști și critici chemați ca martori, iar în 1928, judecătorul a hotărât că obiectul e frumos, e făcut de un sculptor profesionist și este, prin urmare, artă. Hotărârea a schimbat felul în care legea privește arta modernă.

Ansamblul de la Târgu Jiu

Singura lui mare lucrare în aer liber se află în România. În 1935, a fost invitat de Liga Femeilor din Gorj să ridice un monument pentru soldații căzuți în 1916, în apărarea orașului Târgu Jiu. A refuzat orice plată. Ansamblul, terminat în 1938, are 3 piese, așezate pe o axă de aproape un kilometru și jumătate, care traversează orașul. Lângă râu, Masa Tăcerii, din piatră, înconjurată de 12 scaune rotunde în formă de clepsidră. Apoi, Poarta Sărutului, pe ai cărei stâlpi motivul din tinerețe a devenit un cerc tăiat de o linie. La capăt, Coloana fără Sfârșit, din module de fontă îmbrăcate în alamă, înșirate pe un stâlp de oțel, înaltă de 29,35 metri. Forma coloanei vine din stâlpii de lemn ai caselor țărănești din Gorj și din stâlpii puși la morminte. În anii 1950, autoritățile comuniste au încercat să o dărâme, trăgând de ea cu un tractor, fără să reușească. În 2024, ansamblul a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

Atelierul din Montparnasse

Brâncuși a trăit simplu, într-un atelier alb, plin de praf de piatră, în care își făcuse singur mobila, soba și uneltele. Gătea mâncăruri românești pentru prieteni, printre care se numărau cei mai cunoscuți artiști ai vremii. Purta barbă albă și saboți de lemn și primea vizitatorii cu o vorbă pe care a lăsat-o ca un fel de testament: „Nu căutați formule obscure sau mister. Eu vă dau bucurie curată.”

Spre sfârșitul vieții, a oferit statului român atelierul cu toate lucrările din el. În 1951, oferta a fost respinsă de autoritățile vremii, care îi socoteau arta decadentă. Sculptorul a cerut cetățenia franceză și a lăsat totul Franței, cu o singură condiție: atelierul să fie păstrat exact așa cum era. A murit la 16 martie 1957 și e înmormântat la Paris.

Unde îi pot fi văzute lucrările

Atelierul a fost reconstituit, piesă cu piesă, lângă marele muzeu parizian de artă modernă. În România, cele mai multe lucrări se află la Muzeul de Artă din Craiova, care deține, între altele, o variantă a „Sărutului”, și la Muzeul Național de Artă din București, unde se păstrează „Rugăciunea”.

La Hobița, casa memorială, refăcută după cea în care a copilărit, arată de unde a pornit totul: porți cioplite, stâlpi cu crestături, linguri și lăzi de zestre. Formele pe care lumea le-a socotit revoluționare la Paris erau, pentru cel care le-a făcut, amintirea unui sat în care lemnul se lucra așa de sute de ani.